Ințelegere tacită

Tu nu te piși pe mine și eu nu devin isterică în momentul în care te decizi să fuți și altceva. Pentru că, hai să fim sinceri, nu ai rezista tentației nici o secundă. Și ca s-o spun pe aia dreaptă, nici eu nu rezist fără tine. Sunt o proastă, dar sunt proastă când vine vorba de bărbați. E cea mai cruntă prostie și sufăr de ea. E aproape cronică și probabil mortală.

Am o stare căcăcioasă de ceva vreme. De la ploaia asta bizară. O urăsc. Parcă din ce plouă mai tare, mă usuc pe picioare. Na, c-am dat-o cu rimă. Nici să-mi bag pula-n ea viață nu-mi arde. Nu mai are gust. Așa că stau închisă-n casă. Mi-am luat concediu, mi-am închis telefonul. Beau. Fumez. Mă masturbez. Dorm. Urlu. Strig. Gem. A ciudă. A ură. Mă masturbez și fumez câte un joint. Te strig. Normal că nu vii. Normal că n-ai să vii. Normal că te doare-n pulă.


În ultima vreme nici să mă fut nu mai am chef. Că tânjesc la tine. Că te vreau pe tine. Că n-am chef de alții, când îți văd mutra în fiecare bărbat care mă invită la o presupusă cafea soldată cu un futai de doi lei.

Mă consolează gândul că nu ești primul muist pentru care dezvolt o pasiune bolnavo-obsesivă, ceea ce înseamnă că trece fără să lase urme adânci. Mă consolează gândul că tu ești o problemă de ego și că trebuie s-o rezolv, că mai presus de prostia sentimentelor ce ți le port, trebuie să fie inteligența femeii care știe ce vrea.

Și-n noaptea asta vreau să vii la mine... și să ne futem bine.