miercuri, 17 noiembrie 2010

Poc în capul meu

Pentru o secundă am crezut că mă pot întoarce la tine.

Pentru fix o secundă cordul meu s-a cutremurat și am simțit ceva. Cred că se cheamă dor. Morții lui.

Și mi-am imaginat că o să fie ca într-un căcat de film siropos. Eu la ușa ta, cu un vin, cherchelită jumate, spunându-ți că te iubesc și-am fost o proastă. Și tu, prietena mea, mă primești în brațele tale și-mi spui că am fost cea mai bună parte a ta și că mă așteptai să mă întorc. Și-mi promiți marea cu sarea. Și totul...

Cut!
Stai, am mai făcut asta!

A, dar de câteva ori chiar. Și am ajuns în același punct în care acea zvâcnitură stomacală numită dor s-a stins brusc și a lăsat în urmă senzația de greață. Și persistă. Și persistă. Și persistă, mai ceva ca fâsul pentru bude.


Mă uit la filme pentru proști și-mi dau lacrimile de cât de cretină am fost.
Mă uit la filme cu prietenii și vrăjeli de genu ăsta și mă ia plânsul când mă gândesc că am fost și eu cândva chioară de-a binelea de am crezut în miracolul iubirii.

Vreau să mănânc multă ciocolată de casă pe care s-o sting cu cola.

Să ne sau să nu ne

...ducem cu capul înainte?

Io una votez să nu ne, că ne-o luăm grav în freză. După care plângem în pernă ca proștii și ținem doliu la cord. Dar tot eu vin și zic, pizda mă-sii o viață am, și pe asta chiar vreau s-o trăiesc din plin!

Am suferit după un bărbat 6 ani. Timp în care prin viața mea s-au perindat alții. Mă obișnuisem într-atâta cu asta, că făcea parte din viața mea și chiar credeam că o să-mi fută creierii toată viața. Îmi plăcea ideea de doi bărbați ai mei și am avut o viață paralelă imaginară trăită așa. Chiar credeam că pot să-i iubesc pe amândoi, de fapt chiar îi iubeam, la dracu!

Nu regret anii ăia în care mă zbăteam ca un pește cu cârligul în gură (și să vedeți Insula a lui Kim Ki Duk). Nu-i regret pentru că au fost ai mei și așa am crezut eu că trebuie să funcționeze sistemul ăsta al iubirii. După care am făcut sex cu ăla, am mai suferit o tură și am încheiat subiectul. Și m-am întors la bărbatul care pe atunci mi-era cârjă emoțională. Nici cu el nu am rămas...

Ceea ce nu ne place să vedem este că se duc în căcat toate. Peste 3 ani sau după două săptămâni. Se duc. Rămânem cu două poze, două excursii, câteva amintiri și cadouri și un mare gol. Dacă se termină prost, tacâmul e condimentat și cu niște pizduieli. La mine a fost ca la divorț. S-au dus dracu și prietenii și agoniseala de cuplu. Nu ne-am măscărit atunci și nici după, deși mi-ar fi plăcut să-l fut nițel în gură. Dar ne-am pișat unul pe altul cu grație când am avut ocazia.

Asta rămâne chiar dacă juri că nu o să fie așa.

Vreau să cunosc o femeie mișto. Cu craci lungi. Bisexuală și disponibilă.

Cu ochii cârpiți de somn

Beau o cafea și mă reorganizez pentru o zi care ar fi trebuit să înceapă cu două ore în urmă. Asta ar fi însemnat să mă rezum la numai patru ore de somn și azi să fiu în stare să conduc o echipă de oameni să realizăm un proiect.

Nu aș fi putut. Îmi știu lungul nasului.

Nu am dormit pentru că am avut lucruri mai bune de făcut. Cum ar fi să pun temeliile unei relații și să nu fac sex înainte să fiu ruptă în cap după elul respectiv. Alminteri, după o vreme, îmi iau bocceluța și mă car, cică să mă regăsesc, când de fapt nu mai am/avem ce consuma.

Io zic așa, dar pun pariu că săptămâna viitoare sunt ca vita la el la ușă urmând ca în următoarea oră să consumăm actul iubirii. După care presupun că vom fuma câte o țigară și-mi va cânta Belle la chitară. Asta o să mă determine să mai vreau iubire. Ceea ce nu e rău.

Nu e nimic rău în ce trăiesc acum. Doar că suntem doi oameni asemănători și cam frânți. Nu ne place s-o recunoaștem în gura mare, dar acum ne lingem rănile ca mai apoi să ne dăm cu coae. Apoi cădem pradă acelei stări în care fixăm un obiect imaginar cu privirea. Se citește-n ochi dezamăgirea.

Am învățat din trecut să vorbesc cât mai puțin despre mine. Minele meu de acum e strâns legat cu trecutul. Ca să mă explic trebuie să arăt de acolo. Asta nu-mi place!

Vreau să mă răsfăț în brațele tale. Și azi.

Da, în concluzie

Una zic și alta fac.

Zic s-o iau încet cu noua relație și mă arunc direct în cap. Când io încă mai trag după ailaltă.
Dar ce să-i fac dacă mă ațâță și mă provoacă? Ce să-i facă dacă-mi sărută clavicula? Dacă mă înfierbântă? Dacă mă atinge cu privire animalică? Dacă mă învârte și mă face să-l iubesc?

Ptiu, că parcă era vorba să merg singură la drum. În concluzie unul din ei avea dreptate: nu poți să trăiești fără să ai pe cineva lângă tine! Slavă sfântului Sisoe că are balta pește.


Muiere tută fără coloană vertebrală.

Vreau să fiu femeia fatală.