duminică, 28 noiembrie 2010

Îmi plouă-n gât

Că mi-am pierdut capu pe undeva.

Nu funcționăm noi doi împreună, de aproape niciun fel. Io tot ce vreau e să mă țină în brațe, să-mi cânte la chitară, să fumez stând întinsă cu capul pe el, dar mai ales să tăcem împreună.

El vrea să fiu a lui toată, să-mi povestească din viață, să ne consumăm în viețile astea așa ratate și blazate la nivelul ăsta humanoid, pământenesc. Eu vreau să o trăiesc acolo, în eter.

Nu vreau să mă iubească, nu vreau să-l iubesc. Asta e tot ce am nevoie acum. O liniște și niște afecțiune fără futai.

De câte ori plec după o noapte semi ratată sexual mă simt goală. Mă simt murdară. Mă simt ca într-un roman prost, din ăla de Sandra Brown și cu toate astea, mă întorc. Experimentez ceva nou. Mă incită starea asta necunoscută.

Nu pot să am relații serioase. O să se termine repede și urât. Așa presimt. Și în loc să evit scenariul deja scris mă duc tot într-acolo. Fără nicio speranță de mai bine, doar cu capu spre țintă. O să fac poc. O să beau niște vodka și o să-mi cumpăr chiloți noi.

Azi vreau să nu mai plouă și să nu mă mai gândesc la tine. Văd că tot revii în gândurile mele.