Există două tipologii de bărbați cu care mă intersectez în viață. Ăia cu care vreau să fac sex, doar așa să văd cum e, ăia în creierul cărora nu mă interesează prea tare să pătrund, ci doar să ne lingem și să ne futem până uităm ce anotimp e. Și mai există ăia pe care-i văd și pe care-i vreau ai mei. Să-i iubesc, dar mai ales să mă iubească.
Nu m-am mai futut de mult, nu pentru că-s vreo castă, ci pentru că nu s-a legat nimic. Am băut, în schimb. Vin, că am devenit o cizelată. Am băut și-am plâns închisă-n casă. Ultima dată când am ieșit să socializez, am realizat că nu pot să fac asta dacă nu sunt drogată. Abia atunci nu îmi mai pasă.
Am valori morale și asta mă ucide.
După ultima ispravă amoroasă, care a durat cât o viață de om debil, a apărut în raza-mi de acțiune un anume bărbat. Zvelt, cu atitudine narcicistă, care probabil se masturbează privindu-se în oglindă. Un domn, care nu prea e domn, o curva masculină ce-o dă în cioace cum că-i frânt în suflet.
Și cum mă uitam eu la el și cum el se uita în altă parte, mi-a venit un zvâc în creier că ăsta nu-i doar de futut. Ăsta-i de ținut. Vai, să-mi trag o palmă cât să-mi sară maxilarul, dar cine pizda mă-sii m-a pus? Normal că-n următoarele minute am fabulat despre iubire și năbădăi.
După care a murit totul. N-am apucat nici un futut, nici n-am mai avut.
