marți, 10 ianuarie 2012

Hei ăștia faini care mă vorbiți pe la colțuri, mi se rupe de voi

Și nici nu-mi pasă de sfaturile primite la comentarii.
Mă doare-n cur.

Vii la mine și te miri că vorbesc urât. Că o domnișoară (de unde știi tu exact ce statut marital am, nu știu) așa ca mine (aici am pufnit ușor) nu trebuie să vorbească așa. Dar cum? Cum pula mea vorbesc domnișoarele? Ce? Ele nu se pișă, nu se cacă, nu trag bășini? Băi mă lăsați cu preconcepțiile astea de pe vremea bunică-mii? Vorbim cum vrem. Ne futem cum vrem. Bem cât vrem. Ne drogăm cât putem. Suntem oameni liberi, liberi să ne asumăm responsabilitățile pentru faptele noastre. Punct. Deci n-am nevoie de nicio morală de la nimeni, mai ales de la un libidinos care ar vrea să mă fută, indiferent de ce limbaj aș folosi. Ba, bat la pariu că îi plac apelativele triviale. Și că se excită.

Am ieșit ca pizdele-n club. Îmi place mie vorba asta. În fine. Și am ars-o cuminte, o vreme. Până am luat ceva bun. Bun de tot care ne-a făcut să scoatem bestiile din noi. Ce ipocriți suntem... ne folosim de artificii să scoatem curajul la iveală. Trăim în convenția asta, o țară de alcoolici și de drogați. Lași. Blegi. Proști.

Și dansam aiurea și bărbarții se uitau intrigați și femeile-și ascundeau privirile. Ar fi vrut, dar n-au avut curaj. Ne mângâiam. Ne sărutam. Ne desfătam. Mișcări lascive. Decandeță. Imoralitate. Desfrâu.

Mă gândeam că așa facem toți. Că nu știi ce zace în omul de lângă tine. Că eu aș putea fi fiica ta, nevastă-ta, soră-ta, colega tălâmbă de la birou, șefa ta, vecina de la trei, curva din corporație. Aș putea fi oricine și tu n-ai avea habar. Că aș putea să mă ascund sub figura unei domnișoare cuminți și timide, care-și acoperă cu grijă buzele vinete de la prea multă tanină. Și care zâmbește la glumele proaste, din politețe. Femeia care visează la rochia albă și care vrea mulți copii. Care e fidelă. Care iubește. Care nu fumează. Nu bea. Se fute cuminte. Genul ăla de luat pe termen lung, dar cu termen de valabilitate scurt.

Dar nu sunt. Nicidecum.

Mă bucur că ai murit. Sună sadic. Morbid. Nu e nimic frumos în moarte, oricât de apreciată ar fi în filme. Sunt o pacientă melodramatică ce uită să-și ia calmantele. Mă bucur că te-ai dus. Pe cuvânt! Să fie într-un ceas bun. Moartea ta, învierea mea. Schimb pe schimb.

În noaptea asta beau ceai și ascult Morcheeba.