Sunt o pierdere de vreme. Bărbații n-au curaj, femeile mă părăsesc înainte să apuc să-mi dau sutienul jos. Singurul care-mi e aproape este motanul meu negru. Stă cu mine pentru că e obligat și nu pentru că așa consideră de cuvință, dar ne iubit tacit și fiecare-și vede de viață.
Trec suflete prin patul meu și le resping. Le vorbesc despre futaiuri și despre sex, despre dărâmat pereți și urlă mplăcerile de parcă suntem biciuiți. Stăm legați în cuștile pe care le numim viață și ne sufocăm frecvent. Tema sufocatului și tema sângelui, printre preferatele mele.
Am crezut c-o să ne uităm și că n-o să mai vin la tine ca o capră în călduri. Nici măcar nu aveam chef să ne futem. Am stat drepți, aproape. Complexată, nevrând să-mi desfac cracii să te înfrupți din mine, nevrotică și temătoare. Ai futut mecanic. Aș fi vrut să facem dragoste de data asta și să te sedez ca mai apoi să-ți spun tot ce am în suflet. Iar marele meu secret este că și eu caut iubirea.
Dar pula mea! Lumea e lașă. Fuge. Sau vrea să mă calce pe cap. Sau vrea doar să mă fută de câteva ori. Sau eu mai știu ce-o vrea... lumea asta? Eu vreau multe nopți de futaiuri despre care să povestesc la băut de vodkă și vreau nopți în întuneric, la mine-n bucătărie, în curul gol.
Vreau să fiu singură, dar cu cineva. Și vreau să întâlnesc omul ăla care să dea cu mine de pereți, omul ăla care să-mi spargă toate barierele.
Între timp am rămas și fără amant și fără relație. Și beau. Fumez. Mă droghez. Ies în baruri. Mă prefac că-s om decent. Ies în baruri și agăț, dar totul dispare la terminarea primei sticle de vin. Oamenii-s fricoși.
În noaptea asta plec la mare... și la mare o să se schimbe sorții
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu