Nu știu cum am ajuns în ipostaza asta de femeie futută și aproape părăsită, că cică io eram on the top, cum zic unii care vorbesc genul ăsta de limbă englezo-română. Sau gen. Da, deci mergeam ca proasta și mă uitam la becurile din oraș și aproape că-mi dădeau lacrimile. Cu celălalt ochi, fără lacrimi, mă uitam după tipi. Drăguți, drăguțe si ele. Și uie-așa am găsit următoarea victimă... de fapt, e în planul meu de mai multă vreme. O să mă concentrez pe asta.
Apoi mi s-a făcut silă de mine. Ce dracului mă uit la cuplurile astea care se giugiulesc sub becuri, doar nu vreau și eu o viață din asta? Că pula mea, am tot avut și nu mi-a plăcut, acum ce fac? O iau de la capăt? Nimic nu merge! Și mi-am amintit de-o fază dintr-un film (love actually, acolo la ușă cu declarația de amor) și m-am gândit s-o fac și eu că ce căcat, după aia mi-am amintit că viața mea e reală și n-o să-mi iasă.
M-a făcut din glezne un puști cordit. Și asta cred că mă enervează și de aia mă agit ca tuta-n acvariu, că oricum lu ăla i se fâlfâie că mă gudur eu ca un câine în călduri. Când o să-mi treacă obsesia o să-l fut în gură și-o să-i zic ce prost ai fost, bă prostule care ești un prost. Ha ha ha! Dar mai e până atunci, așa zic io.
În orice caz, schimb placa, altfel nu merge. Adică nu mă mai agit și mă gândesc că nu există. E și asta o metodă. Până-l dau pe brazdă, ca apoi să-i fut creierașii... femeia cu dosarul (aia care câștigă întotdeauna) le trece la catastf. N-o să rămână niciuna neplătită.
Sărbătorile astea mă deprimă.
Astăzi vreau doar să dorm.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu