Pentru o secundă am crezut că mă pot întoarce la tine.
Pentru fix o secundă cordul meu s-a cutremurat și am simțit ceva. Cred că se cheamă dor. Morții lui.
Și mi-am imaginat că o să fie ca într-un căcat de film siropos. Eu la ușa ta, cu un vin, cherchelită jumate, spunându-ți că te iubesc și-am fost o proastă. Și tu, prietena mea, mă primești în brațele tale și-mi spui că am fost cea mai bună parte a ta și că mă așteptai să mă întorc. Și-mi promiți marea cu sarea. Și totul...
Cut!
Stai, am mai făcut asta!
A, dar de câteva ori chiar. Și am ajuns în același punct în care acea zvâcnitură stomacală numită dor s-a stins brusc și a lăsat în urmă senzația de greață. Și persistă. Și persistă. Și persistă, mai ceva ca fâsul pentru bude.
Mă uit la filme pentru proști și-mi dau lacrimile de cât de cretină am fost.
Mă uit la filme cu prietenii și vrăjeli de genu ăsta și mă ia plânsul când mă gândesc că am fost și eu cândva chioară de-a binelea de am crezut în miracolul iubirii.
Vreau să mănânc multă ciocolată de casă pe care s-o sting cu cola.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu