Curva dreacu

Cică să nu judeci că dacă faci asta karma sau cine o fi în spatele justiției morale o să-ți dea peste nas.

Am fost un om rigid și cu principii de fier. Credeam în iubirea petresciană cu drept de viață și de moarte asupra celuilalt. Credeam că dacă ai iubire este suficient și răzbați, un fel de labă tristă rău de tot. Asta dacă există labe vesele, probabil cele făcute de altcineva.

Trasam directivele vieții celorlalți prin prisma a ceea ce credeam că e corect și moral. Habar nu aveam ce e viața, dar eu tăiam și-i spintecam pe ceilalți prin ceea ce ar fi trebuit să fie. Curvele erau doar curve, amantele niște femei de doi bani fără coloană vertrbrală, infidelitatea trebuia pedepsită cu moartea, mincinosului să i se taie limba.

Ani mai târziu le făceam pe toate cu scuza că așa simt. Nu m-am pedepsit nici cu moartea și nici nu mi-am tăiat limba. Ba din contră, nu am rămas cu niciun regret pentru că am acceptat adevărul despre mine. Și de-ar fi să le mai trăiesc iar probabil aș face-o și mai intens. Eu știu cine sunt. Paradoxal că mă pied de multe ori, dar în mine știu cine sunt. Și știu cât pot să duc, deși nu-mi plac limitele de niciun fel. Și știu că am capacitatea să nu-mi pară rău după nimic.

Nu cred că pot fi vreodată femeia unui singur om. De fapt, s-o formulez corect: nu cred că pot aparține numai unui singur om toată viața.



Azi vreau să merg la film și să ne giugiulim ca adolescenții pe rândul din spate.