Bătaia e ruptă din rai

Preambul: M-a legat cu cătușe de mâini și de picioare. M-a tras de păr. M-a pocnit peste față. M-a pus la colț și mi-a ordonat să nu mă uit. Am tresărit la auzul franjurilor din piele care izbeau aerul. La prima lovitură mi s-a topit mintea. La a treizea eram parte din scenariu. 

Cineva mi-a trimis asta. Nu e tocmai genul meu, dar am s-o postez în semn de recunoștință că și-a pierdut minute din existența asta mizerabilă să-mi trimită:

Altcineva mi-a trimis un link cu blogul ăsta și mi-a zis; ce bine scrie muista asta. Am râs.

M-am drogat și îmbătat suficient cât să-mi amintesc că am acest futut de blog. Și probabil că sunt destul de futută-n direcție cât să aștern iar povești depresive și inutile despre o existență mai mult absentă decât prezentă.

M-am îndrăgostit. Sau nu știu ce e asta, dar simt că vreau să mă trezesc lângă omul ăla. Ceea ce mă dezgustă cumplit la mine pentru că mie îmi place să dorm singură. Pentru că observ că încă mai există învățăturile societății care încă-mi perindă în cap. Ce pula mea vrem o relație? Vrem să avem un om și să stăm cu el. Că după o vreme doar asta facem, stăm și ne enervăm că existăm. Fututul e mai rar, certurile mai dese, tensiuni și bocete de pizde proaste. Și noi și ei. 

M-am îndrăgostit de un bărbat slab și cu o mulțime de probleme. Dintr-o frustrare, cred. Sau dintr-o lipsă de atenție. Sau de futut. Freud ar da vina pe mama. Sau pe tata. Eu dau vina pe o instabilitate emoțională cronică de care sufăr. O tratez cu alcool și beții de servitoare. Ah, și bătăi. 

Dar ne futem bine. Sau asta am eu impresia. Că mi s-a mai întâmplat să mă ia valul și să cred că ne futem ca niște îngeri decăzuți și când s-a dus pasiunea (și prostia) am văzut o realitate sumbră și dezamăgitoare.

Băi, e enervant că suntem proști. Și că avem senzația că sunem niște minunății ale universului și că cineva trebuie să-și dea mucii pe noi. E enervant că devenim dependenți de tot ce mișcă. 

Nici nevrozele nu mai sunt ce-au fost.

Cât despre iubire. Această invenție a societății cum că ea reușește să te ridice la ceruri. Că avem nevoie de ea să ne trezim dimineața, să o sugem mai cu talent, să tăiem mai bine morcovii pentru ciorbă. Iubirea, această nevoie primară pe care trebuie să o avem, pe care trebuie să o dăm că altfel murim triști și goi. Sau cu 114 pisici, bătrâne și acre. (Nu știu care e echivalentul pisicilor în viețile bărbaților, holteii de 76 de ani). MURIM SINGURI, bă. 

Doar că, pula mea societate, uiți că viața presupune singurătate. Doar că noi nu ne suportăm și căutăm să ne suporte alt prost. Și, pula mea societate, uiți că viața presupune moarte. Și e stupid să vrei să împarți acest lucru atât de individual și personal ca moartea cu cineva. Atunci de ce ai vrea să împarți viața? 

E ca și cum te-aș lăsa să bei direct din sticla mea de vin, când știm foarte bine că e a mea și doar a mea.